Alexandru Rafila le-a recomandat medicilor de familie să participe la testarea COVID-19

Alexandru Rafila le-a recomandat medicilor de familie să participe la testarea COVID-19
Sursă Foto: Gândul
Publicat: 31/01/2022, 16:44

Ministrul Sănătăţii, medicul Alexandru Rafila, a făcut un apel, luni, către medicii de familie, pentru a se implica în testarea COVID-19. Astfel s-ar reduce efortul pe care personalul din sistemul sanitar îl face în contextul pandemiei.

Rafila a spus că în acest moment sunt încheiate aproximativ 3.800 de contracte de testare cu cabinetele medicilor de familie.

„Fac un apel din nou către medicii de familie, către organizaţiile profesionale ale medicilor de familie, către Colegiul Medicilor din România să încerce să înţeleagă că este vorba despre o responsabilitate profesională şi de un parteneriat în folosul populaţiei. În momentul de faţă, sunt încheiate circa 3.800 de contracte de testare cu cabinetele medicilor de familie şi cred că dacă ajungem ca fiecare cabinet să testeze în fiecare zi măcar zece persoane care sunt simptomatice sau care au fost contacţi apropiaţi ai persoanelor infectate ar fi un foarte mare câştig. Până în momentul de faţă, media este mult mai mică – sunt două teste care se efectuează în medie la cabinetele medicilor de familie. Aşa cum am promis, i-am ajutat împreună cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Este o creştere substanţială. Aşteptăm ca şi dânşii să participe la acest efort pe care personalul medical îl face în folosul cetăţenilor”, a afirmat Rafila.

Rafila a luat parte la inaugurarea centrului de evaluare COVID-19 de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Ministrul a luat parte la inaugurarea centrului de evaluare COVID-19 de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

„Aceste centre ambulatorii de evaluare vor funcţiona mult mai bine dacă medicii de familie pot să diagnosticheze aceşti pacienţi şi ulterior să îi trimită către aceste centre pe cei care au mai mulţi factori de risc, pentru că scopul întregii infrastructuri prespitaliceşti este de a reduce presiunea pe spitale, în scopul tratării cât mai eficiente a pacienţilor”, a explicat el.

Accesul pacienților la centre ambulatorii de evaluare COVID-19

Demnitarul a mai afirmat că îşi doreşte să aibă acces la aceste centre ambulatorii de evaluare COVID-19 cât mai mulţi pacienţi.

„Ne dorim să existe acces la aceste centre pentru un număr cât mai mare de persoane care sunt infectate şi care au comorbidităţi. Este extrem de important, pentru că aici pot fi evaluate din punct de vedere biologic, din punct de vedere radiologic şi mai mult decât atât pot primi tratament gratuit antiviral doar cei care au această recomandare având în vedere evoluţia bolii sau posibila evoluţie a bolii ţinând cont de comorbidităţile pe care aceştia le au”, a indicat ministrul Sănătăţii.

Cătălin Cârstoiu, manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a spus, de asemenea, că prin demararea activităţii centrului se degrevează şi Unitatea de primiri urgenţe.

„Astăzi începem o evaluare a pacienţilor diagnosticaţi pozitiv cu COVID într-un spaţiu destinat, degrevând în felul acesta Unitatea de primiri urgenţe. Speranţa mea este că activitatea noastră în mediul spitalicesc de recoltare, testare, evaluare, tratament, diagnostic va fi uşurată foarte mult şi prin acţiunea medicilor de familie”, a spus Cârstoiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Weekend compromis în România. Veștile de la ANM strică toate planurile
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×